1. "Defilare de 10 mai"
2. "M. S. Regele călare ocupând locul pe bulevard pentru a prezida defilarea"
3. "M. S. Regina în trăsură și M. S. Regele călare revenind la palat escortați de statul major regal și de atașații militari străini"
4. "Târgul Moșilor" (I)
5. "Târgul Moșilor" (II)
6. "Cântarul la hipodromul Băneasa"
7. "Tribunele la cursele de la Băneasa"
8. "Terasa cafenelei Capșa"
9. "La șosea" (I)
10. "La șosea" (II)
11. "Bufetul de la șosea"
12. "Bastimentele flotiliei de pe Dunăre"
13. "Exercițiile marinarilor flotiliei de pe Dunăre"
14. "Inundațiile de la Galați" (I)
15. "Inundațiile de la Galați" (II)
16. "Inundațiile de la Galați" (III)
17. "Inundațiile de la Galați" (IV).

Prima filmare din România, atestată documentar

La 8 iunie 1897, considerată astăzi data de naștere a cinematografiei românești, are loc premiera primelor imagini filmate în România, filmări realizate de către Paul Menu. Acesta era un tânăr dintr-o familie franceză rezidentă la București, care avea un magazin de optică pe Calea Victoriei. La cererea ziarului L'indépendance roumaine s-a ocupat de proiecțiile de la sediul ziarului și a realizat primele filmări cu subiecte românești. Între 10 mai și 20 iunie 1897, a realizat 17 filmări, de câte un minut, developate la compania Lumière din Lyon, readuse și proiectate la București.

Primele săli de cinema

În 1906-1907, la circul Sidoli din Iași, se înființează prima sală de cinematograf din România în care se puteau face proiecții cu caracter permanent și unde au rulat primele filme românești.

Prima sală de cinematograf construită este sala "Volta" din București, strada Doamnei și este inaugurată în mai 1909. Urmează în ianuarie 1909, cinema "Bleriot" în str. Sărindar, urmat de cinematografele "Bristol", "Apollo", "Venus".

În Transilvania, lucrurile s-au mișcat mai rapid, astfel că la Brașov prima sală de cinematograf datează din 1901.

Primul film românesc de ficțiune a fost "Amor fatal" cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra și Aurel Barbelian, artiști ai "Teatrului Național" în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiași teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul rulează între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema "Apollo". 

La 7 noiembrie 1911, apare filmul "Înșir'te mărgărite..." realizat după poemul lui Victor Eftimiu, care de fapt erau scene filmate în diferite locații din țară pentru completarea spectacolului cu același nume de la Teatrul Național, ceea ce s-ar numi astăzi lanternă magică. Regia este realizată de Aristide Demetriade și Grigore Brezeanu. În rolul lui Făt-Frumos, Ar. Demetriade. Acest hibrid teatru - cinematograf, a fost bine primit de spectatorii epocii.

2 septembrie 1912. La cinema "Eforie ", cea mai mare sală din București are loc premiera filmului "Independența României". Prin această realizare, prin proporțiile temei, prin distribuția aleasă, prin reale intenții artistice, prin montajul său profesionist pentru epocă, creația acestui film poate fi socotită ca primul nostru pas în cinematografie.

Însă cel care realizează acest lucru, omul care a închegat întreaga echipă, regizorul de teatru Grigore Brezeanu iese dezamăgit. Presa vremii face o reclamă ostentativă lui Leon Popescu finanțatorul filmului, care de altfel a avut grijă să îi îndepărteze pe ceilalți acționari, cumpărându-le partea, și nu realizatorilor artistici. Asta îl face pe producătorul Grigore Brezeanu să spună în interviul revistei "Rampa" din 13 aprilie 1913 : 

"Visul meu ar fi fost să întemeiez o casă mare de filme. M-am încredințat că aceasta e imposibil. Lipsește mai întâi un capital mare. Iar fără bani nu se poate rivaliza cu casele străine...O casă de filme, după părerea financiarilor noștri, e ceva în afară de artă, ceva de domeniul agriculturii sau al C.F.R. Am renunțat deci, cu mult regret, la visul acesta."

După primul război mondial

Cele circa 250 de săli existente în acea epocă în România, nu puteau realiza măcar suma necesară realizării unui film, profitul ne mai punându-se în calcul. De asemeni nu existau cadre tehnice de specialitate, actorii noștri erau necunoscuți în străinătate pentru a putea fi vândută producția. Nici statul nu acorda nicio atenție producției de filme. Singura preocupare era de a încasa impozitul pe spectacole, destul de consistent, el reprezentând la un moment dat 2/3 din acest tip de impozite.

Primului film de animație românesc

Anul 1921, este anul nașterii primului film de animație românesc, mai precis al primului desen animat, conceput de Aurel Petrescu și numit "Păcală pe lună". 

Primul desen animat românesc

"Haplea" (Animație Marin Iorda) în 1928 - primul desen animat românesc 

Ciuleandra" (1930)

Primul film sonor românesc, regizat de Martin Berger. 

"Visul lui Tănase" (1932)

O comedie muzicală cu Constantin Tănase, care a avut premiera la cinematograful "Regal" din București. 

"O noapte furtunoasă" (1943)

O adaptare cinematografică a piesei lui Caragiale, regizată de Jean Georgescu.

 Premiera 22 martie 1943 la cinema "ARO". Acesta este primul și ultimul film realizat de O.N.C., un film care a rămas multă vreme punct de referință în cinematografia românească.

Între 1948 și 1953 cinemaul românesc se inspiră din cel sovietic, adaptând noțiunea de realism socialist. Această perioadă este o fază incipientă din mai multe motive. În lipsa unei școli de film și a unor structuri de producție până la perioada respectivă, filmele de la începutul anilor '50 sunt stângace din punct de vedere al construcției narative - personajele sunt schematice și acțiunea filmului devine uneori greu de urmărit. Scenariile sunt adesea rescrise în timpul filmărilor, din considerări ideologice și politice (ex: Răsună Valea). Din punct de vedere stilistic, filmele suferă lipsuri cauzate de constrângeri tehnice sau economice.

La finele anilor patruzeci, a apărut un nou obstacol pentru creatorii români: implicarea politicii în toate artele și obligația de a ataca numai subiecte favorabile regimului comunist. La 2 noiembrie 1948 a fost semnat un decret care anunța naționalizarea industriei cinematografice din România. În această perioadă se pun bazele industriei de film, prin formarea unor instituții menite să coordoneze, producă sau promoveze filmele românești. În 1950 se înființează Institutul de Artă Cinematografică "I. L. Caragiale". Un an mai târziu ia naștere Studioul de film documentar Sahia și se începe construcția Studiourilor Buftea ale căror dotări moderne au oferit posibilitatea producției autohtone să intre în competiție cu studiourile europene de talie medie. 

La sfărşitul anilor 1960 părea că cinematografia română se va alinia celei iugoslave sau celei cehoslovace, prin deschiderea către cinematografiile occidentale. Nicolae Ceauşescu moşteneşte de la predecesorul său Gheorghe Gheorghiu-Dej o industrie de film care restabilise contactele cu Occidentul. Pentru o perioada de câţiva ani regimul încurajează deschiderea cinematografiei spre Occident, concretizată prin coproducţii cu case de film, în special din Franţa şi RFG, şi prin schimburi reciproce de experienţă. Dacă contextul reluării contactelor cu Occidentul este unul politic, favorizat de distanţarea comuniştilor români de Moscova, rațiunea este cea financiară. În cadrul discuţiilor din Comisia ideologică sau în cele din Secretariatul C.C. al P.C.R. se atrage în deseori atenţia asupra avantajelor financiare ale colaborărilor cu Occidentul ce furnizează industriei cinematografice sume consistente. Acest context favorabil schimburilor cu Occidentul capitalist este încheiat însă brusc la începutul anilor 1970 prin aşa zisa "minirevoluţie culturală" inaugurată de adoptarea în iulie 1971 a celebrelor teze. La punctul· 13 este înfierată influenţa nocivă a cinematografiei occidentale, indicându-se că "se vor lua măsuri pentru mai buna echilibrare a filmelor programate în cinematografele noastre, limitându-se difuzarea filmelor poliţiste, de aventuri, interzicându-se filmele care cultivă violenţa şi vulgaritatea, care propagă modul de viaţă burghez.'. Se dădea astfel lovitura de graţie climatului de deschidere şi de colaborare dominant pentru anii 1960. Occidentul este văzut din nou ca un duşman ideologic ireconciliabil şi nu ca un partener comercial şi artistic. Într-un domeniu în care capitalul, tehnica şi schimbul de experienţă contează într-o măsură covârşitoare, izolarea culturală a afectat grav cinematografia românească, ce a ieşit pentru mai bine de trei decenii din circuitul internaţional.

DESCHIDEREA CINEMATOGRAFIEI ROMANEŞTI SPRE OCCIDENT. DE LA GHEORGHIU-DEJ LA CEAUŞESCU

Pentru propagandiştii comunişti a contat controlul mult mai riguros ce putea fi stabilit asupra unei arte dependente în mod covârşitor de tehnologie şi implicit, de capitalul de stat. Producţia de film devine un monopol al statului. În acelaşi timp, e percepută a fi din punct de vedere propagandistic mai de încredere decât teatrul.

Pentru regimurile comuniste, utilizarea cinematografiei este importantă şi pentru că îşi asociază imaginea în opinia publică, cu tehnologia, mecanizarea şi progresul, dimensiuni ale "mitologiei ştiinţifice". 

"Toate pânzele sus!" (1976)
Un serial de aventuri bazat pe romanul lui Radu Tudoran, despre o expediție pe mare. 

Veronica (1969) 

Povestea unei fetițe pe nume Veronica, care primește de la Moș Crăciun o pălărie fermecată ce îi îndeplinește dorințele.

Pistruiatul (1973)

Filmul urmărește aventurile unui băiețel plin de energie, poreclit "Pistruiatul", care se implică în diverse întâmplări amuzante și pline de învățăminte.